ȘCOALA DE VARĂ 1-31 IULIE 2015

PARTEA I

DETALIILE EVENIMENTULUI

  • Incepe: 1 iulie 2015, ora 8:00
  • Locație: Bacău, Școală Gimnazială Nr. 10
  • Se încheie: 31 iulie 2015

Petrece vacanta de vară cu noi!

Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău organizează în perioada 1 iulie – 31 iulie un program special pentru copii, care include activitati variate.

Poti alege să participi timp de una, doua, trei sau patru săptămâni. În plus, există opțiunea mesei de pranz, prin parteneriat cu un restaurant din vecinătate.

Școala de vară din vacanța mare este o oportunitate atât pentru noi cât și pentru copii de a construi un program variat, relaxant, care contribuie la dezvoltarea cunoștințelor, îmbunătățirea abilităților, socializarea într-un grup de copii și, desigur, la distracție pentru o vacanță de neuitat.

Vrem să petrecem cât mai mult timp în aer liber, astfel ca vom avea in fiecare zi activități în mijlocul naturii: plimbări, concursuri, volei, badminton, activități de echipă, activități creative. Activitățile se desfasoara in curtea școlii, în parcul Cancicov sau la Funtastic Park, spații aflate in apropierea școlii noastre. Săptămânal, vom vizita un muzeu din Bacău.

Activitatile includ: plimbări și activități în aer liber, club de lectura, filme educative și de animație, audiții muzicale, ateliere de teatru, ateliere de arte plastice, club de sah, ateliere de dezvoltare personală, ateliere de design vestimentar, ateliere de limbi moderne (engleză, franceză, germană), ateliere de scriere creativă (jurnale), competiții sportive (fotbal, handbal, baschet, tenis de masă), ateliere de quilling, cursuri de dans sportive, cursuri de jurnalism, curs de bune maniere, pictură pe diverse suporturi (sticlă, piatră, lemn), modelaj (din aluat, lut, plastelină), vizite la muzee, o excursie (pentru doritori), carnaval (la finalul perioadei).

Atelierele sunt coordonate de profesori ai Școlii Gimnaziale Nr. 10 Bacău, de voluntari și de traineri invitați, specializati pentru activitățile respective.

Programul se desfășoară zilnic între orele 8.00 și 15.00, astfel:

  • ora 8.00 – 9.00: primirea copiilor;
  • ora 9.00 – 10.30: activitati si plimbari in aer liber;
  • ora 10.30 – 12.30 – atelier 1;
  • ora 12.30 – 14.00: masa de pranz;
  • ora 14.00 – 15.00: atelier 2;
  • 0ra 15.00 – 16.00: preluarea copiilor de catre parinti.

Programul detaliat al primei săptămâni:
Săptămâna 1 iulie – 3 iulie 2015

• Miercuri:

Deschiderea oficială a Școlii de vară + Lansarea imnului Școlii de vară + Atelier de confecționare de însemne particulare (eșarfe) pentru participanții la program (prof. Iulia Jicu, prof. Luiza David, voluntari)

  • Joi (ziua poveștilor):

Atelier 1 – Cele mai frumoase povești (prof. Iulia Jicu)/ Atelier Cele mai frumoase povești (prof. Sînzîiana Dumea)/ Atelier Cele mai frumoase povești ( bibliotecar Angelica Rojniță)

Atelier 2 – Club de șah (voluntari Lavinia și Sebi)/ Club de șah (prof. Sebastian Rojniță)/ Club de quilling (prof. Luiza David)

  • Vineri (ziua limbilor străine):

Atelier 1 – Competiții sportive (fotbal/baschet/handbal) – prof. Sebastian Rojniță/ Raluca Mocanu/ voluntari

Atelier 2 – Atelier de dezvoltare personală (prof. Cristina Paisa)/ Club de limba engleză (prof. Viorica Neștian)/ Club de limba franceză (prof. Lăcrămioara Muscalu)

Vârsta recomandată: 6 – 13 ani;

Pret pentru programul școlii de vară: 70 lei (pentru întreaga perioadă) sau 3 lei/zi X numărul de zile dorit

Masa de prânz se poate servi fie de la pachețelul personal, fie în regim de restaurant (la un restaurant din apropiere). Pret: 12 lei / zi.

PARTEA A II-A – SUPORT DE CURSURI

Atelier de Stil vestimentar feminin

Fiecare detaliu al imaginii noastre spune ceva despre noi. Cei din jur isi pot forma o impresie despre stilul nostru de viata, preferinte, statut social, putere financiara, mediul din care provenim, educatie si starea de sanatate, pornind numai de la imaginea si tinuta noastra. Preferam sa fim o aparitie sau doar o prezenta?

La cursul de stil vestimentar, discutam despre cum putem sa ne imbunatatim imaginea pas cu pas si invatam cum sa ne imbogatim garderoba cu haine care sa ni se potrivesca si care ne reprezinta.

Vom analiza tipurile de conformatii corporale si vom afla ce fel de tinuta avantajeaza un anumit tip de silueta. In functie de ten, culoarea parului si a ochilor, descoperim care sunt culorile si nuantele pe care ar trebui sa le purtam.

Exista, intr-adevar, cateva articole vestimentare ce nu trebuie sa lipseasca din garderoba nimanui. Vom afla care sunt acelea si cum le putem alege astfel incat sa ni se potriveasca, in functie de silueta, preferinte personale si stil de viata.

La cele patru intalniri interactive, vom discuta despre:

  1. Codul vestimentar. Normele si regulile care ne ajuta sa armonizam tinuta pe care o purtam cu evenimentul la care participam. Greselile de stil cel mai des intalnite.
  2. Garderoba de baza si armonizarea culorilor. Ce piese nu ar trebui sa lipseasca din garderoba noastra si felul in care alegem culorile care ne avantajeaza. Vom discuta despre cumparaturile din impuls si cumparaturile planificate.
  3. Conformatiile corporale si tinutele potrivite fiecarui tip de silueta. Ce haine trebuie sa evitam sau sa purtam, in functie de conformatia pe care o avem.
  4. Stilurile vestimentare si tendintele in moda actuala. Vom vorbi despre diferenta dintre stil si moda si ne vom identifica personalitatea stilistica.

Școala de vară de Jurnalism narativ

When you are in the middle of a story it isn’t a story at all, but only a confusion … It’s only afterwards it becomes anything like a story at all.” – Margaret Atwood (Alias Grace)

Acest curs de jurnalism narativ îşi doreşte să fie o conversaţie despre scris, despre bucuriile şi fricile pe care ni le aduce. Singura regulă pe care trebuie să o respectăm este ca tot ce vom scrie să fie adevărat.

Acest atelier te va trece prin toate fazele procesului de scriere: idee, documentare, focalizare, organizare, scriere și rescriere. Daca vrei sa afli cat de bine ti se potriveste o cariera de jurnalist sau doar sa iti redescoperi pasiunea pentru scris, acest atelier este un punct de pornire foarte bun.

Fiecare întâlnire va avea la bază exerciţii de scriere, observaţie şi intervievare, care vor duce la realizarea unor texte scurte care vor fi publicate pe blogul atelierului

Cursul estre structurat în 4 şedinţe, iar fiecare şedinţă durează 2 ore.

Atelier I – Idee. Detalii. Descrieri. Atmosferă.

Exerciţii de scriere bazate pe observarea unor detalii. Exerciţii de scriere bazate pe reconstruirea din memorie a unor detalii de atmosferă.

Atelier II- Obiecte cu poveşti. Tehnici de intervievare

Exercițiu pe echipe. Cum punem întrebări, cum reconstruim amintiri.

Atelier III- Oameni cu poveşti. Curiozitate.

Interviu. Scriere. Rescriere

Atelier IV- Organizare. Structură. De la notiţe la poveste.

Curs de Desen: creion, carbune, pastel

Oricine poate desena. Mai bine spus, oricine poate invata sa deseneze, deoarece desenul poate insemna talent si imaginatie, dar in aceeasi masura poate insemna doar observatie, masuratori si exercitiu.

Desenul a stat intotdeauna la baza artelor vizuale. Van Gogh sustinea ca desenul constituie fundatia oricarui artist. Fie ca este vorba despre pictura, sculptura, grafica, arta digitala, desenul este o conditie.

Desenul este o tehnică și o artă care constă în reprezentarea grafică a unui obiect, a unei figuri, sau a unui peisaj pe o suprafață bidimensională, plană sau curbă. Reprezentarea se face în general prin linii, puncte, pete, simboluri etc. Desenul poate fi monocrom sau colorat. Nimic mai simplu, asadar:

Curs 1 – Bazele unui desen

Vom incepe atelierul nostru de desen prin a descoperi cum sa incadram o imagine. Ce inseamna compozitia si care sunt regulile compozitionale care pot anticipa daca o lucrare poate fi buna sau nu. Cum se incepe o compozitie de natura statica. La ce trebuie sa fim atenti si mai ales cum sa masuram astfel incat sa ne educam simtul vizual si coordonarea mana-ochi. Cum sa facem astfel incat sa putem aprecia frumusetea si forta unei linii. Ce inseamna linia modulata si cum ne poate ajuta ea la expresivitatea unui desen.

Curs 2 – Hasura Umbre si lumini

Pe aceeasi natura statica deja inceputa in cursul anterior, aflam care este firescul umbrelor, chiar daca la inceput ne va fi greu sa distingem detaliile. Invatam ce este hasura si cum sa o folosim corect. Ne indreptam atentia catre diferitele tipuri de contrast cat si la degradee-uri fine si tonuri subtile.

Tehnici invatate: creion-carbune-pastel

Curs 3 – Mari artisti

Cu ajutorul unor fragmente din documentare vom intra in lumea marilor artisti ai lumii. Ne vom inspira din desenele lui Albrecht Durer, da Vinci, Degas, Cezanne, Renoir, Rodin, Toulouse-Lautrec, Picasso, Van Gogh, Warhol si multi altii, pentru a putea intelege mai bine cu ce provocari s-au confruntat acestia in realizarea unei gravuri, picturi sau chiar a unei sculpturi. Si cu atat mai mult vom incepe sa intelegem diferentele intre desenul caracteristic picturii, cel al graficii, desenul de arhitectura sau cel al sculptorilor.

Curs 4 – Ce este un crochiu?

Ne vom ajuta de informatiile deja acumulate si vom exersa simtul observatiei incercand sa facem schite dupa corpul uman. Vom afla cum surprinzi “esenta” unui om sau a unui obiect intr-un timp scurt. Ne vom ajuta de creta color si acuarela ca sa realizam mai multe astfel de crochiuri.

La finalul acestui curs de desen veti deprinde informatiile necesare pentru a incepe o lucrare artistica in orice forma a ei fie ca este vorba despre o pictura sau o lucrare de grafica.

Mai mult decat atat, vi se va dezvolta simtul observatiei si vi se va deschide un univers vizual nou, cu un potential artistic enorm, iar voi veti pleca acasa cu satisfactia de a fi invatat ceva nou si cu cel putin trei lucrari “bune de inramat”. 🙂

 

Cele mai frumoase povești din O mie și una de nopți

Vă propun o incursiune în lumea exotică a celor O mie și una de nopți. Vom descoperi împreună frumusețea poveștilor depănate de Șeherezada și vom înțelege tâlcul ascuns al acestora. În fiecare noapte, Șeherezada îi povestește soțului ei, regele persan Șahriar, istorisiri menite să-i îmblânzească sufletul nemilos și îndurerat și să-i retrezească în cuget cumpătarea și înțelepciunea. Fiecare poveste, indiferent de subiectul și caracterul acesteia (de dragoste, istorică, comică, tragică sau religioasă), devine astfel motiv de reflecție și transformare interioară pentru Șahriar. Cu riscul pierderii propriei vieți, Șeherezada își asumă rolul de ghid moral și spiritual pentru Șahriar, prezentându-i într-o manieră originală exemple de greșeli umane, defecte de caracter, decizii pripite sau îndoielnice, dar și personaje ale căror fapte meritorii dau seamă de curaj, iubire nemărginită, loialitate și înțelepciune. Transformarea din final a lui Șahriar coincide cu o redescoperire de sine și recăpătarea încrederii în cuvântul și faptele semnilor săi.

Cursul se dovedește astfel un exercițiu util de meditație interioară și dezvoltare personală pornind de la pildele ce acompaniază fiecare poveste. De asemenea, poveștile despre care vom vorbi constituie o manieră inedită prin care putem descoperi cultura arabă și persană. Astfel, poveștile copilăriei noastre își vor recăpăta actualitatea și le vom putea înțelege relevanța dintr-o nouă perspectivă. Vom reintra în atmosfera creată de poveștile Șeherezadei și ne vom lăsa din nou seduși de minunatele povești cu djinni, efrite, locuri fantastice și obiecte sau personaje imaginate.

Fascinația europeană pentru Orient a fost resuscitată în secolul al XIX-lea, odată cu traducerea lui Richard Francis Burton în engleză a celor O mie și una de nopți. Curiozitatea în privința călătoriilor, spiritul aventurier, atracția față de tot ce e fundamental străin, toate acestea vor fi revigorate de țesătura de povești ale Șeherezadei. O adevărată culegere de narațiuni, O mie și una de nopți este presărată cu motive din folclorul persan, indian și egiptean, suprapunânu-se cu tradiția arabă a povestirilor. În cadrul poveștilor din O mie și una de nopți, un personaj recurent este carismaticul și năzurosul calif Harun al-Rașid. Importanța istorică a domniei sale și gloria califatului său sunt repuse în discuție de istoricii europeni, în raport cu relațiile și contactul acestuia cu spațiul creștin.

Pe parcursul întâlnirilor noastre vom vorbi despre patru dintre cele mai frumoase povești pe care le regăsim în O mie și una de nopți:

  1. Prima parte a primei întâlniri va fi dedicată unei discuții mai generale despre poveștile celor O mie și una de nopți: geneza acestora, versiunile diferite, primele traduceri, influențele, elementele de cultură și civilizație ale perioadei califului Harun al-Rașid. În a doua parte a întâlnirii vom discuta despre „Povestea cu pescarul și cu efritul”. Subiectul central al acestei discuții gravitează în jurul ideilor de încredere și loialitate.
  2. În cea de-a doua întâlnire vom vorbi despre „Povestea cu Sindbad Marinarul”. Vom descoperi cum peripețiile pe mare ale lui Sinbad vor contribui la maturizarea acestuia. Povestea lui Sindbad constituie un pretext pentru subiecte pline de profunzime ca problema dublului sau existența destinului. Vom putea aborda subiecte ca rolul hazardului sau al norocului în viața fiecăruia dintre noi.
  3. Cea de-a treia întrevedere va fi dedicată poveștii cu „Aladdin și lampa fermecată”. Fascinația omului pentru puteri nemăsurate ne este bine reliefată de această istorisire care ne arată că orice autoritate și forță trebuie exercitate în limitele responsabilităților ce decurg din acestea. La finalul acestei povești, vom vedea cum vicleșugul și minciuna se vor dovedi impotente în fața curajului și a iubirii adevărate.
  4. În cadrul celei de-a patra întâlniri vom discuta despre „Întâlnirile lui Al-Rașid pe podul din Bagdad”. Model de conducător pentru lumea arabă, Harun al-Rașid, este invocat de Șeherezada ca exemplu pentru Șahriar. Calitățile lui al-Rașid pot constitui un pretext pentru o reflecție asupra conceptului de lider. Cum ar trebui să arate un conducător? Putem deprinde anumite virtuți necesare unui lider?

Atelier de jurnalism narativ şi scriitură personală

“I tell a story to you as a human being and you think of a story of your own. The best stories give birth to other stories” – Jacqui Banaszysnki./

Oricine are cel puţin o poveste de spus. La cursul de jurnalism, organizat in cinci sedinte, veţi învăţa cum să o încadraţi şi să o structuraţi în aşa fel încât să fie interesantă şi pentru ceilalţi. Singura regulă majoră pe care trebuie să o respectăm este ca tot ce vom scrie să fie adevărat. Cursul de jurnalism narativ îşi doreşte să fie o conversaţie despre scris, despre bucuriile şi fricile pe care ni le aduce.

Poveştile adevărate au puterea de a ne vindeca, sau de a-i vindeca pe alţii. Creştem cu poveşti şi evoluăm mulţumită lor pentru că ne identificăm cu personajele şi ne explicăm propriile eşecuri, frici sau bucurii prin intermediul lor.

Pentru a putea scrie cu o voce distinctă, autentică, trebuie să ştim cine suntem şi de ce scriem, iar genul acesta de reflecţie are puterea de a ne face textele să fie mai bune.

Cursul de jurnalism narativ va avea patru componente majore:

  • Scris  (exerciţii de scriere creativă, scrisul şi rescrisul poveştii personale);
  • Citit (de la un curs la altul citim eseuri personale şi le dezbatem împreună);
  • Craft/Tehnică (de ce şi cum funcţionează anumite structuri, începuturi, scene, ş.a.m.d.);
  • Conversaţie (despre ce am scris, ce am citit…).

Acest atelier se adresează oricui îşi doreşte să înveţe cum să scrie o poveste personală „vie”, cu scene şi personaje, cu tensiune, cu emoţii arătate, nu enunţate şi, ideal, cu magicul „oare ce-o să se întâmple mai departe?”.

Până la finalul cursului, fiecare participant va fi scris şi rescris o poveste personală. Ideal, veţi dezvolta un simţ care vă va determina să fiţi mult mai atenţi şi mai deschişi la oamenii din jur şi la poveştile lor.

ATELIER DE QUILLING

Cum ar fi să ai puterea să aduci hârtia la viață, printr-o simplă rulare a unei fâșii colorate? Ce ai zice dacă ai reuși să realizezi cu mânuțele tale un magnet de frigider sau o felicitare trăznită, prin rularea hârtiei?

Quilling-ul este o artă străveche care implică rularea hârtiei într-un mod unic, la care se adaugă răbdare, imaginație și două mâini dibace. In rest, avem noi tot ce trebuie (foarfece, lipici, fâșii de hârtie, șablon, cartoane etc.).

În cadrul celor 3 întâlniri, cei mici vor avea ocazia să-și pună în aplicare ideile, într-un mediu unde lucrul în echipă și educația non-formală sunt la loc de cinste. Cursanții vor descoperi instrumentele, se vor familiariza cu rularea hârtiei și din aproape în aproape vor lucra la dezvoltarea creativității, fără să-și dea seama.

Întâlnirile atelierului de quilling reprezintă o bună modalitate de petrecere a timpului liber, de dezvoltare emoțională (concentrare, răbdare, voință), de dezvoltare a abilităților cognitive (luarea deciziilor, gândire creativă), dar și a celor sociale (cooperare, spirit de echipă, respectarea regulilor, comunicare eficientă).

Cele 3 întâlniri vor avea următoarea tematică:

Atelier 1: Familiarizarea cursanților cu rularea hârtiei. Flori, fluturi și alte bazaconii

Atelier 2: Bufnița – simbol al înțelepciunii (magnet de frigider)

Atelier 3: Primul meu tablou din hârtie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s