O școală luminoasă

Proiectul derivă dintr-o necesitate a Școlii Gimnaziale Nr. 10 Bacău (slaba iluminare a holurilor, care nu au ferestre decât pe capete) și se fundamentează pe ideea că până și elevii claselor primare se pot implica, pornind de la joc, în găsirea și aplicarea de soluții viabile pentru problemele școlii.

În acest sens, copii cu înclinații pentru educația de tip STEM (Science + Technology + Engineering + Mathematics) din clasele III-VIII vor conlucra în cadrul unui club pentru realizarea unei machete la scară a școlii, la care holurile să fie iluminate cu LED-uri care primesc energie de la mini panouri fotovoltaice. Membrii cercului de științe vor acumula și aplica astfel cunoștințe din domeniile electronică, tehnică, proiectare, construcții, matematică, ecologie ș.a.

Utilitatea proiectului derivă din faptul că inițiativa noastră și a copiilor nu va rămâne la stadiul de joc, și, extrapolând cunoștințele și practica acumulată, ne vom implica în realizarea iluminării efective a holurilor școlii cu ajutorul unor panouri fotovoltaice. Activitatea pe care o vor desfășura elevii și cadrele didactice alături de echipa firmei specializate (montare de panouri și subansamble, realizare de cablaje etc.) va conduce la aprofundarea cunoștințelor acumulate în etapa de joc a proiectului.

Atât macheta realizată cât și sistemul de iluminat al holurilor se vor constitui în exemple de bună practică ce vor fi prezentate pe larg atât elevilor școlii, cât și părinților sau comunității locale prin diverse mijloace media.
Ca urmare a implementării noului sistem de iluminat al holurilor vor scădea cheltuielile instituției noastre de învățământ, surplusul energetic realizat fiind redirecționat în rețeaua națională.

După finalizarea proiectului, echipamentele și bunurile achiziționate vor rămâne în dotarea Școlii Gimnaziale Nr. 10 Bacău și vor fi utilizate după cum urmează:
– macheta școlii va fi expusă permanent în incinta unității de învățământ și la evenimente importante ale școlii, purtând înscrisurile privind sursa de finanțare și proiectul. De asemenea, va fi utilizată ca material didactic pentru a lecțiile de științe ale naturii.
– materialele și instrumentele rămase vor fi utilizate ca material didactic în cadrul orelor de științe ale naturii;
– echipamentele din care s-a realizat iluminarea școlii vor rămâne în exploatarea acesteia, generând energie electrică, dar și venituri pentru instituția de învățământ.

Anunțuri